Showing posts with label dubai. Show all posts

Tuesday, August 18, 2020

Parfumuri orientale : de ce merită să îți cumperi un astfel de parfum?

Faimoase pentru aroma lor deosebit de puternică și specială, parfumurile arăbești sunt o parte vitală

a culturii orientale. Iar în comparație cu aromele mai delicate ale europenilor, foarte mulți

consumatori preferă uleiurile aromatice din oud, lemn de santal și alte arome asociate arabilor.

Aceste parfumuri sunt asociate cu ospitalitatea din Orientul Mijlociu și sunt cunoscute pentru

mirosurile deosebite.

De unde poți cumpăra parfumuri orientale?

Aceste parfumuri arăbești și-au câștigat locul lor fruntaș în lista preferințelor consumatorilor, atât

bărbați, cât și femei și, de îndată ce aceștia au realizat cât de uimitoare pot fi acele arome, și-au dorit

să aibă posibilitatea de a le achiziționa de fiecare dată când își doresc, fără a mai aștepta vizitele în

țările Orientului Mijlociu pentru a-și cumpăra câte o sticluță pe care să o păstreze chiar și goală ca

amintire, o viață întreagă.

Astfel, a luat naștere magazinul online Dubai Aromas, locul unde fiecare parfum este prețuit și acolo

unde oricine poate găsi parfumul favorit din gama variată de produse disponibile, atât pentru femei,

cât și pentru bărbați.

Cei interesați pot găsi aici foarte multe parfumuri și seturi care vor învălui pe oricine cu aroma

deosebită, fie că este una îndrăzneață, exotică, misterioasă, sofisticată sau senzuală. Aceste

parfumuri vor reuși să te transpună în lumea orientală, te vor ajuta să te evidențiezi într-o mulțime

de oameni și îți vor oferi acel aer misterios și unic de care toți avem nevoie.

În plus, avantajul pe care îl oferă acest magazin online este faptul că aceste parfumuri orientale,

aparținând unui număr foarte mare de branduri( peste 20), îți sunt livrate în toată țara fără nici un fel

de taxe suplimentare, indiferent de localitate. Mai mult decât atât, livrarea are loc în doar 48 de ore,

iar dacă suma comenzii depășește valoare de 100 de lei, atunci comanda îți este livrată gratuit.

De ce să cumperi un parfum arăbesc?

Parfumurile orientale sunt cu adevărat speciale și, cu siguranță, dacă ai simțit aroma deosebită la

cineva sau dacă ți-ai cumpărat vreodată o sticluță, nu mai ai nevoie de nici un motiv pentru a

cumpăra în continuare.

Magazinul online Dubai Aromas îți oferă modele de parfumuri arăbești, produse în exclusivitate în

Europa, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Sau, de ce nu, poți opta pentru un parfum unisex pe

care să îl folosiți amândoi și acesta va fi încă un lucru care vă va uni și veți oferi celor din jur încă un

motiv pentru a vedea ce cuplu deosebit formați.

De asemenea, aceste parfumuri arăbești cum perfecte pentru a fi oferite cadou, iar livrarea rapidă îți

oferă garanția că acesta va ajunge în timp util și va fi primit cu multă plăcere, căci aceste arome

orientale reușesc să copleșească simțurile tuturor.

Iar dacă vrei și mai mult, atunci ai posibilitatea de a începe propria ta afacere cu parfumuri orientale,

căci magazinul online Dubai Aromas oferă și servicii de vânzare en gros sau de personalizare a

aromelor și de alegere din multiplele variante de sticle sau ambalaje pentru parfumurile create.

Friday, April 5, 2019

AJYAD AITIZAZ WOODY VELVET 100ML UNISEX EDP PARFUMURI ARABESTI ORIGINALE

Woody Velvet Aitizaz Collection de la Ajyad Aroma Orientala, perfect echilibrata de taria lemnului de agar (oud), si dulceata condimentata a scortisoarei si boabelor de cacao din notele de varf, de finetea iasomiei, lemnului de guaiac si a sandalwood-ului din notele de mijloc si eleganta moscului si a ambrei combinate cu maiestrie cu note de vanilie, lemn de agar (oud , oudh ) si un iz de tamaie, ce constituie notele de baza ale parfumului.Woody Velvet Aitizaz Collection de la Ajyad Parfum Arabesc 100ml Apa de Parfum Original importat din DUBAI .

Tuesday, April 2, 2019

Jorey, un parfum fructat oriental, gurmand. Jorey, o strălucire elevata a notelor orientale într-o compoziție surprinzător de rafinată, un parfum unisex cu adevărat modern. Incredibil de versatil, parfumul este ca o promisiune a unei zile insorite. Oriental, dulce, fructat, elegant, subtil, modern, proaspăt, dar cald. Prospețimea citrica de bergamota, lămâie și portocală din notele de varf se îmbină delicat cu fructele mediteraneene, starurile notelor de mijloc, care, împreună cu senzuala si seducatoarea aroma de ambra, mirosul hipnotic de vanilie, prospetimea moscului si lemnul de santal din notele de baza desavarsesc un adevarat elixir. Qintesenta rafinamentului acestui parfum este tocmai impletirea aromelor delicioase de citrice si fructe mediteraniene cu esentele orientale. Jorey parfum arabesc de la Khaneen 100ml pentru femei . Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .
Parfumul Tau Aici 

Tuesday, October 30, 2018

Al Anood parfum arabesc de la Adyan , un parfum floral fructat. Un miros delicat, dulce. Parfumul se deschide cu mirosuri de coacaze si grapefruit, preluate de notele de mijloc ce ne indulcesc simturile cu arome de caisa, presarata cu vanilie, iar rasfatul se incheie cu notele de baza cu mirosuri de piersica, caramel si o atingere de mosc, ce definesc un parfum rafinat. Al Anood parfum arabesc 100ml pentru femei apa de parfum . Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .  

Friday, October 26, 2018

Parfum Arabesc Shamoos

SHAMOOS ; Un parfum puternic, cu miros elegant, rafinat de prospetime. O oda adusa lemnului de agar si iasomiei de Sambac. Note de mijloc: lemn de agar, tuberoze, cedru. Note de baza: iasomie de Sambac, iarba de vetiver, ambra, patchouli.

Thursday, October 25, 2018

Parfumuri Arabesti Originale

Ana Al Malik - I AM THE KING un parfum rafinat, masculin, cu note orientale. Povestea noastra despre regi, incepe cu arome de musetel, pimento si lamaie verde, si continuam cu aromele seducatoare de iassomie de Sambac si trandafir de Taif din notele de mijloc, in loc de intriga, iar la final deznodamantul va imbata cu mirosuri de lemn de santal, cedru si ambra, ale notelor de baza. Fii tu eroul povestii. Ana Al Malik - I AM THE KING parfum arabesc de la Ard Al Zaafaran 100ml apa de parfum pentru barbati. Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .  

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Friday, October 19, 2018

Parfum Arabesc Lil Banaat Faqat

LIL BANAAT FAQAT traducere “NUMAI PENTRU DOAMNE” Un parfume seducator, irezistibil, cu o aroma florala puternica, dar naturala, avand ca note de baza, citrice, piper negru, stanjenel, trandafir, lemn de agar (oud).LIL BANAAT FAQAT Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .

------------

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Thursday, October 18, 2018

parfumuri arabesti originale

MUHARIB AL MALAKI Un parfum barbatesc, puternic, versatil. Parfumul este deschis de arome proaspete de citrice, bergamota si ace de pin, in notele de mijloc parfumul are o nuanta fructata imbinata cu lemn de cedru si casmir. Notele de baza cu aroma de cedru si lavanda stabilesc armonia parfumului. Un parfum de zi, pe care trebuie sa il ai. MUHARIB AL MALAKI DE ADYAN Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING.

-----------------------------------------------

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Saturday, October 6, 2018

Parfum Arabesc Sheikh AL Shuyukh Lattafa

Sheikh Al Shuyukh Concentrated un parfum masculin, elegant, nobil. Parfumul se deschide cu note de varf cu arome puternice de lemongrass (iarba de lamaie) si cedru. Aromele de lavanda, rozmarin si salvie tempereaza elegant parfumul pentru ca in final notele de baza de lemn de agar (oud) si patchouli, sa dea acea nuanta lemnoasa - masculina parfumului. Acel "ceva" care iti completeaza tinuta. Sheikh Al Shuyukh Concentrated parfum arabesc de la Lattafa 100ml apa de parfum pentru barbati . Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .  

Thursday, October 4, 2018

Parfumuri Arabesti Originale Din Dubai

SHAARI , O aroma exotica, orientala. "Poezie"!!! Oud-ul este acel element care subliniaza mirosul de vanilie intr-un soi de dans in doi, acel "ceva" ce face aroma puternica de vanilie, unica, presarata cu arome de piele de Toscano, cuisoare si acea atingere de ylang-ylang si cyclamen. SHAARI Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Wednesday, October 3, 2018

Parfum Arabesc Original

Musk Al Muntakhab, un parfum cu iz rafinat, dulce, de mosc. Un parfum delicat, feminin. O combinatie deosebita de mosc alb, aroma calda de ambra si vanilie, este invaluita de miros de trandafiri albi si iasomie, intrepatruns de note lemnoase de santal. Parfumul este desavarsit cu arome de violete, patchouli, ambra, vanilie si mosc. Musk Al Muntakhab de la ard al zaafaran Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Tuesday, October 2, 2018

Parfumuri Arabesti Originale Oud Mood Lattafa

LATTAFA OUD MOOD 100ML PENTRU FEMEI EDP

APA DE PARFUM

OUD MOOD O aroma provocatoare. Un "must have" al oricarei doamne.Un miros usor dulceag de ambra, presarat cu parfumul puternic al moscului alb, si aroma lemnos dulceaga a rasinei de lemn de agar. Un parfum rafinat, elegant si seducator. OUD MOOD Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Friday, September 28, 2018

Esenta de Parfum Arabesc

Durah Al Emarat O abundenta a mirosurilor Orientului. O aroma unica. O oda a lemnului de agar imbinat cu vanilie, mosc alb si sandalwood isi afirma elegant identitatea orientala.O poveste completa despre Orient, dedicata atat doamnelor cat si domnilor. Durah Al Emarat esenta de parfum 20ml . Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING . 

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Thursday, September 20, 2018

ARD AL ZAAFARAN TESLAM AYOONAK 100ML PENTRU BARBATI EDP

✅Teslam Ayoonak un parfum masculin, lemnos condimentat. Notele de varf cu arome de bergamota si mandarina si iarba de vetiver incep calatoria in minunatele bazare ale orientului, notele de mijloc cu iz de frunza de violeta, nucsoara si o atingere de scortisoara continua frumosul itinerar. Calatoria se incheie cu aromele usor lemnoase de patchouli, arome dulci - balsamice de styrax, lichen, pin si mosc. Un parfum care trebuie sa fie al tau. Teslam Ayoonak parfum arabesc de la Ard al Zaafaran 100ml pentru barbati apa de parfum .Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .

📞 0759010309

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Despre noi

Parfumurile au povestile lor.Povestea ta poate fi memorabila, slefuita, de parfumul tau.
Alege Dubai Aromas .

Suntem specializati in comercializare si distribuire parfumuri arabesti si produse cosmetice ( apa de parfum , ulei concentrat de parfum, tamaie arabeasca , parfumuri fara alcool , seturi parfum , crème de corp , crème de par ) toate produse si importate din DUBAI. Pentru a aduce pe piata arome fine, de neuitat, colaboram cu cele mai mari fabrici de parfumuri din Orientul Mijlociu. Dupa succesul inregistrat in Dubai, si datorita cererii mari de parfumuri arabesti de pe piata Est Europeana am hotarat sa introducem produsele noastre de elita care satisfac piata de sector din Romania.

Aromele Orientului Mijlociu
Parfumurile orientale sunt parfumuri deosebite, indraznete, exotice, misterioase, complexe, senzuale, sofisticate, arome care radiaza profunzime. Parfumurile orientale contin condimente ( cele mai intalnite sunt scortisoara, cardamom, piper, cuisoare, nucsoara), uleiuri lemnoase (cel mai intalnit fiind lemnul de agar), mosc, ambra si rasini. Aceste arome picante – lemnoase, sunt foarte des asociate cu arome de vanilie, cu arome puternice florale, sau cu arome fructate.

Servicii
Oferim servicii de vanzare en – gros, asigurand procesarea comenzilor dumneavoastra in cel mai scurt timp, oferindu -va de asemenea cel mai bun pret de pe piata de sector. Intelegem importanta livrarii eficiente, si de aceea am dezvoltat un sistem de livrare rapid si demn de incredere. Avem si abilitatea de comercializare a produselor in sistem marca proprie, la cererea dumneavoastra, avand la dispozitie multiple variante de sticle si ambalaje.

Wednesday, September 19, 2018

LATTAFA VELVET OUD 100ML UNISEX EDP

Velvet Oud un parfum fin, seducator. Un miros lemnos oriental care exprima senzualitate. Notele de varf ne prezinta arome proaspete de iedera si sofran, care palesc in fata mirosului senzual de trandafir de Taif si iasomie de Sambac, din notele de mijloc, mirosuri ce se intrepatrund cu aromele de lemn maturat de agar (oud), patchouli, rasina de trandafir de piatra, si ambra, din notele de baza. Un parfum de colectie. Velvet Oud parfum arabesc de la Lattafa 100ml pentru Unisex apa de parfum . Parfumuri Arabesti Originale importate din DUBAI, E.A.U. de societatea DUBAI AROMAS TRADING .   

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------